Care sunt cauzele clipitului excesiv la copii?

Se întâmplă de multe ori ca părinții să recurgă la consultul oftalmologic atunci când observă că micuțul lor clipește excesiv sau își strânge frecvent ochii. Uneori, acest comportament este sesizat de medic chiar în momentul în care copilul pășește în cabinet. La întrebări referitoare la debutul sau circumstanțele apariției acestui gest, răspunsurile părinților, adesea foarte convinși, sugerează că ar putea fi vorba despre un tic. Dar de ce clipim, de fapt?

Clipirea este un act reflex, realizat fără conștientizarea noastră, care are rolul de a distribui lacrimile pe suprafața oculară. Acest gest ne ajută să vedem mai clar, conferă confort ochilor și ne protejează împotriva agresiunilor fizice sau chimice.

Frecvența clipirii variază în funcție de vârstă. La nou-născuți, clipirea este mai rară, de aproximativ 2-3 ori pe minut, crescând gradual până la 14-20 de clipiri pe minut în perioada adolescenței.

Care sunt cauzele clipitului excesiv?

Clipitul excesiv (închiderea pleoapelor, mai des decât normal, asociată sau nu cu contracṭia mușchiului orbicular, “strânsul din ochi”) poate apărea binocular, la ambi ochi, sau doar la unul singur. Acesta poate fi cauzat de disconfort la nivelul ochiului sau poate fi un tic. Principalele motive includ:

1. Iritații ale ochilor:

· Conjunctivita alergică se poate manifesta prin clipit frecvent și frecarea ochilor, fără necesitatea apariției înroșirii conjunctivei sau a lăcrimării. Copiii pot simți disconfort sau mâncărime, fără a putea explica clar cauza.

· Uscăciunea oculară, rar asociată cu scăderea secreției lacrimale la această vârstă, este de obicei determinată de expunerea îndelungată la ecrane, ceea ce reduce frecvența clipirii și afectează distribuția filmului lacrimal.

· Zgârieturile pe cornee sau conjunctivă, cauzate de corpi străini sau traumatisme locale.

· Trichiazisul, care implică creșterea anormală a genelor spre interiorul ochiului.

· Conjunctivitele virale sau bacteriene, care se manifestă prin simptome precum roșeața ochiului, lăcrimare, secreții care adesea aderă de gene.

· Inflamațiile pleoapelor (blefarite) sau ale structurilor interne ale ochiului (irite/uveite).

2. Erorile de refracție necorectate:

· Hipermetropia, unde copilul depune efort pentru focalizarea imaginilor atât de aproape cât și de departe.

· Miopia, caracterizată prin dificultatea de a vedea clar obiectele îndepărtate.

· Astigmatismul, care produce o vedere neclară atât la aproape, cât și la distanță. Efortul de focalizare poate duce la simptome precum dureri oculare, senzația de pleoape grele sau cefalee.

3. Strabismul, în special cel divergent intermitent. Copilul poate să închidă unul dintre ochi pentru a scăpa de percepția unei imagini duble (diplopie). Uneori nealinierea ochilor este atât de subtilă, încât este imperceptibilă de către familie și anturaj.

4. Blefarospasmul benign esențial, unde spasmele musculaturii pleoapelor cauzează clipit involuntar rapid.

5. Problemele psihologice, cum ar fi stresul (schimbări majore în viața copilului, cum ar fi schimbarea școlii sau orașului, sosirea unui nou membru în familie), anxietatea sau oboseala.

6. Ticurile, etichetarea ca tic comportamental se face numai după excluderea atentă a cauzelor de mai sus. Ticurile faciale, sunt contracṭii involuntare ale musculaturii feței, apar în jurul vârstei de 6 ani, sunt mai frecvente la băieți decât la fete și apar în condiṭii de stres, oboseală, în momente de inactivitate și de excitabilitate neuropsihică, la căldură. Ticurile au durată variabilă de timp, trec de cele mai multe ori de la sine, se pot repeta la anumite intervale. În situația în care ticurile sunt multiple sau caracteristicile sunt aparte, medicul oftalmolog poate solicita examenul neurologic al pacientului.

Cum trebuie evaluat clipitul excesiv?

Oftalmologul pediatru este cel care poate să pună un diagnostic corect. El îl va supune pe cel mic la un examen oftalmologic atent, în care va evalua cu un microscop special (biomicroscop) atât partea din față a ochilor (pleoapele, conjunctiva, corneea), cât și fundul de ochi, îi va măsura celui mic dioptriile și îi va evalua acuitatea vizuală conform cu abilitățile vârstei. La final, el va prescrie un tratament, ochelari sau un consult neurologic dacă este necesar.